Jurată la Serile Teatrului Studențesc

Mai 2026
București

Zilele trecute am făcut parte din juriul Festivalului “Serile Teatrului Studențesc”, gândit, organizat, implementat și prezentat de către studenții Facultății de Cibernetică din București. De 28 ani. Cu sprijinul câtorva sponsori și parteneri, printre care “Sala Gloria”, unde a și avut loc, vreme de cinci seri.

Am toată admirația și tot respectul pentru acești studenți și aceste studente care își predau an de an ștafeta pentru a menține viu, dincolo de provocări și piedici, acest simbol al importanței pe care o are pentru ei arta.

Organizați absolut exemplar pe departamente, oglindind structura marilor corporații, având însă grijă să păstreze tonic spiritul de echipă, pasiunea, sprijinul reciproc, bucuria de a fi împreună și energia aceea vie care ține un festival în picioare, au reușit să își concretizeze misiunea comună: oferirea unui cadru de manifestare artistică generațiilor la fel de tinere, prin care se arată și vorbesc indirect și despre ei înșiși/ele însele.

Au adus astfel pe scenă spectacole de teatru ale unor trupe de liceeni din mai multe orașe, precum și unele ale studenților și studentelor de la actorie și regie teatru, Unatc I. L. Caragiale.

Mi-a fost dor de un maraton teatral. Mi-a îndopat pofta de a urca iar pe scenă și mi-a infiltrat prin toți porii bucuria de a vedea tineri și tinere trăind cu intensitate, curiozitate, elan și entuziasm în fața noastră. Fie jurați/jurate, colegi/e, studenți/studente sau oameni din cartierul gazdă care, în afara acestui festival, care oferă acces gratuit la spectacole, nu și-ar permite, poate, să vadă un act artistic într-un teatru. Am revăzut trupe pe care le cunosc de mulți ani, de la Ideo Ideis, și de care mă leagă amintiri deosebit de emoționante, dar și unele cu care abia am făcut cunoștință, cum este “Thalia”, Făgăraș sau cum sunt cele de la U.N.A.T.C.

Sunt atât de buni și de bune, au atât de multe abilități dezvoltate, o așa inteligență scenică și un nivel atât de aprofundat de înțelegere, că m-am perpelit și întors pe toate părțile. Unu: pentru că a fost nevoie, împreună cu Andrei Măjeri, Cosmina Dobrotă, Gabi Apostol și Cezara Petredeanu, să alegem cui să oferim grămăjoara de premii, când, oricum am fi făcut, unii și unele tot și-ar fi ridicat în locul trofeului un ghem încâlcit de întrebări și gânduri care le-ar fi scurtat din aripi și încredere. Iar dacă nici eu nu știu ce înseamnă lipsa de susținere și încredere… Da, mi-a fost foarte greu să fiu și de partea cealaltă, așezată la “masa comisiei,” pentru că pornirea și intenția mea, indiferent ce fac (cursuri de teatru, ateliere de dezvoltare personală prin teatru sau sesiuni de terapie prin artă) este să ofer sprijin, încredere, speranță.

Doi: Pentru că statul român manifestă o tot mai vocală respingere față de sectorul cultural și mă întreb ce o să-i/le aștepte. Cu atât mai mult cu cât interesul pentru artă al celor născuți/născute mai de curând nu se pierde, ba din contră. Vocea le crește, discursurile li se aliniază cu nevoia de schimbare, iar acestea se regăsesc tot mai pregnant în textele scrise de cei de-o seamă și în dorința de autoreprezentare. De la mine se vede că arta, teatrul sunt mult mai mult decât moft, divertisment sau cultură. În lumea asta tot mai însingurată, teatrul se identifică drept spațiu de întâlnire, de conectare, de apartenență, de conștientizare și de regăsire de sine. Iar după experiența ultimilor ani de studii și lucru cu oameni, mi-a devenit clar că arta are o funcție profund terapeutică.

Așadar, îmi doresc de la mine și de la noi să rămânem deschiși/deschise și curioși/curioase. Să facem zilnic ceva creativ, oricât de mic: să scriem trei rânduri pe un petic de hârtie, să ne oprim și să privim un melc traversând o alee, imitându-i apoi ritmul pentru o oră, să facem o poză unui fluture, să desenăm când nu știm ce ni se întâmplă, să lipim flori uscate într-un caiet și să ne întrebăm ce parte din noi reprezintă, să cântăm la o frunză, să dansăm când ne vine să fugim din lume, să croșetăm un ciorap, lăsând gândurile să ni se deșire, să ornăm cu grijă și plăcere o prăjitură și, uitându-ne la ea, să ne imaginăm că așa va arăta ziua noastră următoare, să punem o întrebare ghidușă unei doamne uitate în parc, pe o bancă, să ne urcăm pe vârfuri și să adulmecăm ramura unui copac, închipuindu-ne că așa ne miros unele gesturi, să sunăm pe cineva și să ieșim la un ceai sau la o bere. Exprimarea emoțională și creativitatea sunt bețe solide de sprijin pentru o stare mai bună de sănătate.

Trăiți. Bucurați-vă. Ziua de azi trăiește doar azi. Și mergeți la teatru, la filme, la expoziții, concerte, seri de gătit, de dans, de lectură, de socializare. Iar dacă aveți posibilitatea, susțineți astfel de demersuri, de evenimente și festivaluri. Cu o postare despre cum v-a fost experiența, cu un share, cu o sponsorizare. Dând vestea existenței acestora mai departe, ne sprijim pe noi, tinerele generații și cultura. Vrem, nu vrem, suntem exemplu pentru cei născuți mai târziu, să le lăsăm așadar o moștenire hrănitoare.

Cu bine.

Sabina.